Conform CDC – Centers for Disease Control and Prevention – Atlanta – acestea sunt simptomele care ridică suspiciunea de COVID-19.
Pacienți cu risc mai mare de a dezvolta complicații mai grave ale COVID-19 sunt: adulții mai în vârstă și persoanele de orice vârstă care au afecțiuni medicale severe precum: boli cardiace, pulmonare, diabet.
Pacienții cu riscul cel mai mic de a dezvolta complicații mai grave ale COVID-19: copiii.
După expunerea la SARS-Cov 2, poate – dar nu este obligatoriu – să apară simptomatologie in 2-14 zile. Astfel, pot avea COVID-19 persoanele care:
Prezinta aceste 2 simptome: Tuse și Respirație Scurtată / Dificultăți de respirație.
Sau
Unul dintre siptomele de mai sus PLUS două dintre: Febră, Frisoane, Episoade repetate de agitație cu frison, Dureri musculare, Durere de cap, Durere de gât, Pierderea – nou intervenită – a gustului sau mirosului.
Nota noastra: deoarece nu se poate predicționa cu precizie răspunsul la tratamentul medical, inclusiv de terapie intensivă al persoanelor cu COVID-19 și nici perioada de imunoprotecție pe care o aduce trecerea prin boală, cea mai buna varianta ar fi sa evităm pe cât se poate îmbolnăvirea. Până în momentul în care imunitatea efectivelor sau un eventual vaccin vor reuși să limiteze posibilitatea contactelor cu eventualii purtători de SARS-Cov2, considerăm că cea mai bună variantă complementară de a ține departe COVID-19 de noi este compusă din urmatoarea interventie de lifestyle:
- Igienă riguroasă.
- Măsuri de distanțare socială.
- Suplimentarea zilnică cu doze nu extrem de mari (2000 – 4000 ui) de Vitamina D3.
- Si mai ales suplimentarea cu 1 – 2 doze zilnice de VIUSID.
Echipa Farmacia Oromoleculara
Surse: cdc.gov , naturomedica.ro , abc.net.aut (foto).